Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie unul dintre pilierii esenţiali ai societăţilor democratice. Democraţia nu există decât dacă practică recunoaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor omului. Drepturile şi libertăţile fundamentale reprezintă patrimoniul juridic comun al umanităţii, pentru că ele se referă  la valori universal recunoscute în relaţiile internaţionale.

Ideea că individul, ca fiinţă umană, are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calităţi, are origini îndepărtate. Sunt autori care consideră că grija pentru protecţia drepturilor omului îşi  are originea în instituţiile Greciei antice. S-a susţinut că istoria drepturilor omului  se confundă chiar cu istoria omenirii, că a fost determinată de întreaga evoluţie a gândirii şi aplicării ei practice. Potrivit altor opinii, originile drepturilor omului nu pot fi situate în timp decât dacă se are în vedere condiţia fundamentală  a lor, respectiv apariţia ideilor de  libertate şi egalitate.

Din parcursul istoric, se pot desprinde trei niveluri de analiză a noţiunii de „drepturi ale omului”.

În ultimul rând, analiza priveşte dimensiunea dreptului pozitiv al drepturilor omului,  cu toate mecanismele instituţionale de garantare pe care le implică aceasta. Ansamblul normelor şi mecanismelor de protecţie a drepturilor omului, formă vizibilă de manifestare a acestui concept, îşi are fundamentul în straturile inferioare, respectiv baza filosofică, dimensiunea politico-ideologică, dezbaterile diplomatice.

În acest fel, vom înţelege de ce „Drepturile  omului”, atât ca disciplină ştiinţifică şi capitol distinct în ştiinţa de ansamblu a Dreptului internaţional public, cât şi ca Drept substanţial în planul relaţiilor internaţionale, este un produs târziu al evoluţiei şi progresului societăţii umane, care a dobândit caracter imperativ abia în secolul al XX-lea, în special după cel de-al Doilea  Război Mondial.

Astfel încât, din această perspectivă putem defini „drepturile omului” ca un ansamblu de prerogative codificate sau consacrate în dreptul naţional şi garantate de tratatele internaţionale fiecărui individ în raporturile sale cu celelalte persoane fizice sau juridice, care  exprimă valori sociale fundamentale şi care au  drept finalitate satisfacerea unor nevoi şi aspiraţii umane esenţiale şi legitime.