Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor social – şi ordinii de drept împotriva faptelor social – periculoase, care dăunează acestor relaţii şi dispunînd de un anumit grad de pericol social, constituie infracţiune. Un rol important în procesul de adaptare a mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi teoria calificării infracţiunilor.

Calificarea infracţiunii constituie bază pentru stabilirea pedepsei, eliberarea de răspundere şi pedeapsă penală, aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical şi educativ.

Luând în consideraţie cele menţionate mai sus constatăm că calificarea infracţiunilor reprezintă în sine baza fundamentală a aplicării legii penale în practica judiciară.

Sarcinile studierii acestei disciplini constau în familiarizarea studenţilor cu instituţiile de bază ale calificării infracţiunilor, baza juridică a calificării în procesul calificării infracţiunilor, calificarea unor forme speciale  ale activităţii infracţionale, calificarea pluralităţii de infracţiuni, precum şi concurenţa normelor penale în procesul calificării infracţiunilor.

În formarea specialiştilor în domeniul jurisprudenţei disciplina „Calificarea infracţiunilor” ocupă un loc determinant reieşind din faptul  că viitorul specialist capătă abilităţi în vederea analizei, interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept penal.

În acelaşi timp, se urmăreşte scopul a forma studenţilor următoarele deprinderi:

1.      să-şi realizeze existenţa şi activitatea în spiritul respectării legii penale;

2.      să obţină competenţe de a identifica infracțiunile;

3.      să aplice corespunzător dispozițiile legii penale.

În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii procesului de învăţământ.

Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.

Astfel conceput, curriculumul universitar reprezintă faţeta incipientă a oricărei discipline universitare, prezentându-se studentului, dar şi profesorului, ca un program de activitate propriu.