Cursul de Drept procesual penal (partea generală) ca disciplină academică la Facultatea de drept, Universitatea de Studii Europene din Moldova în ultimii ani a căpătat o amploare considerabilă şi interes ştiinţific de proporţii. Graţie schimbărilor structurale calitative în domeniul pregătirii cadrelor juridice de înnaltă calitate, dreptul procesual penal devine ramura de profil în pregătirea studiului academic al studenţilor.
Dreptul procesual penal, oferă astfel prima tatonare cu un nou nivel superior în materie de relaţii juridice, exemplificând posibilitatea existenţei lor fără o jurisdicţie autoritară. Necesitatea unui studiu complex şi profund al cursului respectiv este indispensabilă pentru calificarea juristului contemporan.
În contextul reformei judiciare şi de drept, legislaţia procesual-penală a înregistrat şi va înregistra în perioada următoare transformări de esenţă, într-o dinamică cu totul aparte, impusă de constituirea Republicii Moldova ca stat de drept, în care funcţia jurisdicţională este separată de celelalte funcţii ale statului, este scoasă din sfera de interese de orice fel şi realizată în baza principiilor democratice recunoscute.
Studierea acestei disciplini constituie o aprofundare în domeniu, înfăţişând studentului toate aspectele esenţiale pe care le comportă acest domeniu, de la consideraţii generale privind locul şi importanţa dreptului procesual penal, terminologia specifică, definiţii utilizate, până la substanţiale referinţe bibliografice, care î-l ajută pe student să desluşească singur, în continuare acele subiecte pe care doreşte să le amplifice, precum şi problemele majore cu care se confruntă specialiştii în domeniu.
Disciplina Dreptul procesual penal (partea generală) contribuie la formarea specialistului în domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Dreptul procesual penal reglementează procesul penal. Procesul penal reprezintă modalitate legală de tragere la răspundere penală a făptuitorului ce se desfăşoară evolutiv în cadrul fazelor procesuale. În cadrul procesului penal îşi au aplicabilitate instituţii ale procesului penal ca: măsurile procesuale de constrângere, acţiunii civilă în procesul penal.
Studiul disciplinei „Drept procesual penal” prezintă un interes deosebit pentru pregătirea specialistului care va activa în calitate de ofiţer de urmărire penală, procuror, avocat, judecător şi contribuie în mod hotărâtor la dezvoltarea şi aprofundarea practicii judecătoreşti în materie.
Remarcabil este şi faptul că disciplina îşi propune ca scop nu numai analiza propriu-zisă a legii procesual-penale, dar şi, fapt deosebit de important, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce contribuie la formarea de specialişti cu o largă viziune europeană asupra problemelor legalităţii respectării drepturilor omului în activitatea jurisdicţională.
Curriculum-ul disciplinei în cauză se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad diferit de complexitate: cunoaştere, aplicare şi integrare.
Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul dreptului procesual penal.
Aplicarea presupune altoirea abilităţilor tipice disciplinei „Drept procesual penal”, dezvoltarea capacităţilor de a transpune în plan practic cunoştinţele teoretice.
Integrarea îşi propune ca scop formarea capacităţilor de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea speţelor, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, formularea poziţiei şi argumentarea soluţiilor.
Astfel, cursul de drept procesual penal (partea generală)are drept scop final acumularea de cunoştinţe şi formularea de competenţe necesare pentru ca în activitatea sa profesională juristul, să poată satisface toate exigenţele necesare solicitărilor clienţilor, respectiv ale locului de muncă.