Disciplina este destinată pentru ciclul I, la specialitatea contabilitate.
Însuşirea disciplinei în cauză este necesară pentru ca specialiştii din domeniul contabilităţii să se familiarizeze cu procedurile şi modul de exercitare a auditului financiar în conformitate cu normele actuale. Formarea de abilitaţi si competenţe privind raportarea financiară conformă cu IFRS
În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii procesului de învăţământ.
Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.
Astfel conceput, curriculumul universitar reprezintă faţeta incipientă a oricărei discipline universitare, prezentându-se studentului, dar şi profesorului, ca un program de activitate propriu.