Managementul bancar trebuie să asigure ansamblul de cunoștințe, concepte, principii, metode şi tehnici specifice, care printr-un mixaj corespunzător al elementelor materiale, financiare, umane, informaţionale de care dispune o societate bancară, pe de o parte, şi al mediului în care operează, pe de alta parte, realizat de un sistem conducător, asigură realizarea obiectivelor, pentru care a fost infiinţată şi funcţionează banca respectivă.
Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanţi piloni ai economiei unei ţări, reprezentând veriga de legătură dintre ramurile economiei, a căror activitate influențează situația financiară, socială şi politică a unui stat. Punctul de plecare, în contextul abordării specificului activității bancare şi al sistemului bancar, este banca.
Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învățământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaștere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaștere presupune acumularea cunoștințelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităților tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităților. Integrarea presupune formarea capacității de transfer al cunoștințelor teoretice și al abilităților practice în situații atipice, soluționarea situațiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale față de diverse activități. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învățământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaștere și aplicare.
Astfel conceput, curriculumul universitar reprezintă fațeta incipientă a oricărei discipline universitare, prezentându-se studentului, dar și profesorului, ca un program de activitate propriu.
Ca rezultat studenții în cadrul orelor la Bazele activității bancare vor realiza următoarele competenţe: urmărirea în permanență a evoluției sectorului bancar; recomandarea metodelor optime de formare a resurselor bancare; alegerea celor mai profitabile operațiuni bancare active; executarea operațiunilor de comisionare şi conexe.
Curriculumul la unitatea de curs unitatea de curs ”Management bancar” cuprinde următoarele componente structurale: Preliminarii, Cadrul conceptual al curriculumului unității de curs/ modulului, Date despre program. Date despre unitatea de curs/ modul. Administrarea fondului de timp pentru unitatea de curs/modul, Precondiții și Condiții. Competențe specifice (profesionale și transversale). Finalități. Unități de conținut la prelegeri. Unități de conținut la seminare. Conținutul activității individuale. Strategii didactice de predare, Strategii de evaluare, Bibliografie/ Site-uri utile.