Dreptul diplomatic şi consular este o ramură desinestătătoare a dreptului internaţional public. În doctrina şi practica contemporană este utilizat mai corect în opinia noastră termenul „Dreptul Relaţiilor Externe”, dat fiind faptul că relaţiile internaţionale sunt realizate nu numai prin instituţiile diplomatice şi consulare, ci şi prin reprezentanţele permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, reprezentanţele comercial-economice, misiuni speciale etc. Aşadar, cursul dat reprezintă o aprofundare în tematica, deja iniţiată, pe parcursul predării cursului normativ „Drept internaţional public”.

Scopul disciplinei este de a familiariza studenţii cu cadrul juridic internaţional şi naţional al activităţii statului şi instituţiilor sale în relaţiile externe, în special al activităţii diplomatice şi consulare în promovarea politicii externe a statului, reprezentarea intereselor statului, persoanelor sale fizice (cetăţenii, bipatrizii, apatrizii) şi juridice, precum şi protecţia drepturilor şi libertăţilor lor legitime, prin metodele şi formele specifice admise de dreptul internaţional.  

Sunt analizate rolul şi locul serviciului diplomatic, ca element al serviciului de stat, bazele constituţionale, scopurile şi principiile serviciului diplomatic, funcţiile şi competenţa organelor de stat cu atribuţii în domeniul relaţiilor externe: şeful de stat, Guvernul şi şeful Guvernului, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ambasadele, consulatele, reprezentanţele permanente pe lângă organizaţiile internaţionale etc. Un rol important îl are analiza imunităţilor, privilegiilor şi libertăţilor diplomatice şi consulare, natura juridică şi politica acestora, modalităţilor de folosire a lor, precum şi obligaţiilor instituţiilor diplomatice şi consulare şi a personalului lor.

Sunt analizate particularităţile şi specificul activităţii diplomatice în diferite state ale lumii, în special, în ceea ce priveşte pregătirea diplomaţilor de carieră, selectarea şi promovarea personalului diplomatic.

Fără cunoştinţe profunde în domeniul dat, astăzi, nu poate fi conceput un specialist în domeniul relaţiilor externe, nu numai diplomatice, ci şi a celor economice, comerciale sau de altă natură.

Cursul are un caracter pronunţat comparat, ca bază servind practica Republicii Moldova.