Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor social – şi ordinii de drept împotriva faptelor social – periculoase, care dăunează acestor relaţii şi dispunînd de un anumit grad de pericol social, constituie infracţiune. Un rol important în procesul de adaptare a mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi teoria calificării infracţiunilor.
Aplicarea legii penale reprezintă prin sine o activitate multidirecţională a organelor de drept, ce constă în soluţionarea numeroaselor probleme, principalele din care sunt:
- aprecierea juridico-penală a faptei
- aplicarea pedepsei
- eliberarea de răspundere penală şi pedeapsă
- aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ faţă de minori
- aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical.
Aprecierea juridico-penală a faptei este constituită din două componente:
- delimitarea infracţiunii de alte fapte ilegale sau amorale
- calificarea sau încadrarea juridică a faptei infracţionale ceea ce constituie calificarea infracţiunii. În activitatea practică de aplicare a legii penale aceste două componente sunt îmbinate. Însă în teoria dreptului penal ele se divid în procesul de gîndire.
Importanţa acestei divizări este condiţionată de faptul că recunoaşterea faptei ca nefiind infracţiune exclude necesitatea soluţionării celorlalte probleme de drept penal şi invers, în cazul infracţiunii – apare necesitatea primară de a califica infracţiunea, adică stabilirea corespunderei acesteia semnelor unei componenţe concrete.
Disciplina „Teoria probelor în procesul penal” contribuie la formarea specialistului în domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Teoria probelor se prezintă ca o abordare ştiinţifică a conceptelor de probă, mijloc de probă, procedeu probator. Soluţionarea corectă a cauzei penale poate avea loc doar în prezenţa unui material probator admisibil, excluzînd datele neadmise ca probe. Reglementările privind probele au aplicabilitate la faza de urmărire penală şi la faza judecăţii ceea ce determină universalitatea acestei disciplinei pentru cunoaşterea esenţei procesului penal. Importanţa teoriei probelor este dictată inclusiv de faptul că actele procedurale fundamentale (ex. sentinţa, decizia) se adoptă în baza probelor examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. Disciplina examinată prezintă un interes deosebit pentru pregătirea specialistului care va activa în calitate de ofiţer de urmărire penală, procuror, avocat, judecător.
În acelaşi timp, se urmăreşte scopul a forma studenţilor următoarele deprinderi:
1. să-şi realizeze existenţa şi activitatea în spiritul respectării legii penale;
2. să obţină competenţe de a identifica infracțiunile;
3. să aplice corespunzător dispozițiile legii penale.
În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii procesului de învăţământ.
Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.