Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor social – şi ordinii de drept împotriva faptelor social – periculoase, care dăunează acestor relaţii şi dispunînd de un anumit grad de pericol social, constituie infracţiune. Un rol important în procesul de adaptare a mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale.
Aplicarea legii penale reprezintă prin sine o activitate multidirecţională a organelor de drept, ce constă în soluţionarea numeroaselor probleme, principalele din care sunt:
1. aprecierea juridico-penală a faptei
2. aplicarea pedepsei
3. eliberarea de răspundere penală şi pedeapsă
4. aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ faţă de minori
5. aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical.
La începutul mileniului al treilea s-a observat că criminalitatea capătă noi forme, tot mai sofisticate, impertinente şi periculoase. Eforturile depuse de societate în vederea combaterii criminalităţii au dat anumite rezultate. La obţinerea acestor succese a contribuit şi ştiinţa judiciară - criminalistica, care se află permanent în căutarea celor mai eficiente mijloace şi metode pentru a face faţă fenomenului infracţional.
Disciplina Criminalistica reprezintă o ştiinţă judiciară care studiază legităţile de formare a urmelor infracţionale şi elaborează metode şi mijloace destinate administrării probelor în justiţia penală, prin aceasta contribuind la descoperirea şi prevenirea infracţiunilor. La elaborarea metodelor, mijloacelor şi procedeelor noi de combatere a criminalităţii este valorificată experienţa acumulată de-a lungul anilor în prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor prin mijloace, metode şi procedee de activitate performante, puse la dispoziţie de ştiinţa şi tehnica modernă.
Studierea acestei disciplini de către studenţii facultăţilor de drept asigură crearea unor aptitudini privind aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice absolut necesare specialiştilor abilitaţi cu descoperirea faptelor infracţionale şi înfăptuirea justiţiei penale. De asemenea deprinderile create în urma studierii disciplinei în cauză contribuie la formarea complexă şi multilaterală a juristului ca profesie.
Specialiştii ce posedă cunoştinţele în cauză îşi pot realiza pe deplin activitatea în domeniul urmăririi penale, învinuirii de stat, activităţii judiciare, avocaturii, securităţii statului, expertizei judiciare şi protejării valorilor sociale de atentate distructive.
Disciplina este destinată înţelegerii profunde şi complexe de către studenţii facultăţilor de drept a bazelor ştiinţifice şi a metodologiei criminalistice, precum şi autoperfecţionării continue în domeniul jurisprudenţei.
În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii procesului de învăţământ.
Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.
Astfel conceput, curriculumul universitar reprezintă faţeta incipientă a oricărei discipline universitare, prezentându-se studentului, dar şi profesorului, ca un program de activitate propriu.