Medicina legală este ştiinţa care soluţionează probleme de ordin medico-biologic apărute în practica judiciară. Tocmai din aceste considerente, disciplina „Medicina Legală” îşi aduce aportul său la formarea spectrului de cunoştinţe auxiliare, necesare reprezentantului organului de urmărire penală pentru desfăşurarea corectă a urmăririi în cazurile ce ţin de infracţiuni ce lezează dreptul omului la sănătate, integritate corporală, inviolabilitate sexuală şi viaţă.

Posedarea cunoştinţelor de ordin medico-legal va permite specialistului care va activa în calitate de ofiţer de urmărire penală, procuror, avocat, judecător a utiliza din plin toate posibilităţile expertizei medico-legale şi a interpreta corespunzător rezultatele (concluziile) obţinute.

Expertiza medico-legală utilizează datele ştiinţifice medico-legale la rezolvarea problemelor practice de ordin penal şi civil cu respectarea normelor legislative.

De competenţa expertizei medico-legale ţine examinarea următoarelor obiecte: 1. persoanele (victimele, agresorii); 2. cadavrele; 3. corpurile delicte de origine biologică; 4. materialele dosarelor penale şi civile, alte documente medicale.

Misiunea ştiinţei medico-legale de a afirma şi promova adevărul, rezultă grandoarea acestei specialităţi de susţinere şi mediere a ideii de dreptate, ca primă virtute a instituţiilor sociale, aşa cum adevărul se impune ca principala calitate a sistemelor noastre de gândire.