Dreptul familiei ca disciplină academică la Facultatea de Drept, Universitatea de Studii Europene din Moldova în ultimii ani a căpătata o amploare considerabilă şi interes ştiinţific de proporţii. Graţie schimbărilor structurale calitative în domeniul pregătirii cadrelor juridice de înaltă calitate, dreptul familiei devine ramura de profil în preătirea studiului academic al studenţilor.
Desigur, dreptul familiei, este o ramură de drept, în esenţă, conservatistă, dar chiar dacă ritmul schimbărilor este mai lent decît la alte ramuri de drept, oricum necesitatea unui studiu complex şi profund al cursului respectiv este indispensabilă pentru calificarea juristului contemporan.
Astfel, curriculum la disciplina „Dreptul Familiei” se prezintă ca un document de politică a educaţiei şi, în acelaşi timp, drept un instrument juridic ce sintetizează gîndirea juridică şi morală în societate în perioada actuală.
Scopul cursului „Dreptul Familiei” este de a familiariza studenţii cu tot spectrul de probleme cu care se confruntă societatea în domeniul relaţiilor de familie, cu metodele şi instrumentele de realizare a acestora.
Ţinînd cont de multitudinea şi complexitatea relaţiilor care apar în timpul căsătoriei între soţi; între părinţi şi copii; între alte rude; între adoptaţi şi adoptatori; tutori (curatori) şi minorii de sub ocrotirea acestora etc.
Studierea acestei discipline pornită de la noţiuni generale privind locul şi importanţa dreptului familiei, definiţii ale instituţiilor respective, referinţe bibliografice, sinteza practicii judiciare în domeniu, îl ajută pe student nu numai să acumuleze cunoştinţe teoretice, dar şi să-şi formeze abilităţi tipice domeniului de activitate, precum şi capacitatea de a transfera cunoştinţele teoretice şi abilităţile tipice în situaţii practice.
Astfel, cursul dreptului familiei are drept scop final acumularea de cunoştinţe; familiarizarea cu modificările şi completările din legislaţia în vigoare; autoinstruirea şi stimularea utilizării depline a potenţialului intelectual al studentului; formularea de competenţe necesare pentru ca în activitatea sa profesională juristul să poată satisface toate exigenţele necesare solicitărilor clienţilor, respectiv ale locului de muncă.
Curriculumul la disciplina vizata se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaștere, aplicare, integrare.