Curriculum la disciplina Parlamentarismul European este elaborat în concordanţă cu planul de studiu al facultăţii de drept a USEM şi este destinat studenţilor care îşi fac studiile la ciclul II Masterat. Elaborat în scopul eficientizării învăţământului universitar, Curriculum include mai multe componente obligatorii, inclusiv numărul şi denumirea temelor care urmează a fi studiate, numărul aproximativ de ore stabilite pentru fiecărei temă a disciplinei, dar şi numărul total de ore pentru întreaga disciplină. Fiecare temă este structurată pe subiecte, fiind anexată lista actelor normative, sursele teoretice şi practice recomandate din care studentul-masterand poate să se inspire.
Originea Dreptului parlamentar se consideră că este manualul lui T. Jefferson, elaborat de acesta ca preşedinte al Senatului SUA, în care a reunit practicile consacrate în activitatea adunării. După unii autori (prof. I. Deleanu), originile Dreptului parlamentar se regăsesc în regulile ce configurau activitatea diferitelor adunări reprezentative, începând cu Senatul roman, continuînd cu Parlamentul englez medieval, cu Dieta poloneza, cu Parlamentul francez înainte de Revoluţia franceză etc.
În realitate, Dreptul parlamentar, este consecinţa formării Parlamentelor în sensul modern al termenului, adică atunci cînd acestea:
- Au căpătat un rol prioritar în cadrul regimului politic, în dauna monarhiei (ce s-a transformat in monarhie constituţionala) sau în cadrul regimului republican, devenind sediul suveranităţii (aşa numita suveranitate parlamentară, dominantă în secolul XIX în numeroase ţări);
- Guvernul (cabinetul) a apărut ca o noua autoritate în cadrul puterii executive, separată de şeful statului, iar răspunderea sa politică faţă de Parlament, indiferent de faptul că este numit exclusiv de Parlament sau doar de şeful statului, pe baza unei prezumţii de încredere, a fost decisivă pentru formarea şi caracterizarea regimului parlamentar;
- S-a constituit sistemul reprezentativ şi, in cadrul acestuia, pluralismul politic, Parlamentul devenind locul de înfruntare şi agregare a intereselor şi reprezentărilor ce îşi disputa întîietatea în societate, prin intermediul opiniei publice şi a celor care o formează în cadrul mass-media.
Evoluţia parlamentarismului a fost de la suveranitatea parlamentară la Parlamentul raţionalizat, îndeosebi după al doilea război mondial. Unul din aspectele definitorii în acest sens este evoluţia de la fetişismul legii, cînd aceasta era incontrolabilă şi incontestabilă, un ecran opac între Parlament şi societate, la controlul constituţionalităţii legii, cînd aceasta devine transparentă, controlabilă în ce priveşte legitimitatea sa constituţională şi, deci, în mod legitim contestabilă.
Structura Dreptului parlamentar ca rezultat al specializării sale, este format din trei componente:
1. Drept parlamentar instituţional, care se refera la organele de lucru ale Parlamentului, preşedinte, birou permanent, comisie parlamentară.
2. Drept parlamentar al mandatului reprezentativ, care se referă la statutul parlamentarilor potrivit mandatului lor (dobîndire, încetare, drepturi şi obligaţii, mijloace de protecţie).
3. Drept parlamentar al procedurilor parlamentare, care cuprinde regulile specifice procesului de legiferare, de control al executivului şi de realizare celorlalte competente constituţionale şi legale ale Parlamentului.