La etapa trecerii Republicii Moldova la economia de piaţă a devenit evidentă necesitatea trecerii la o treaptă calitativă nouă în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale subiecţilor activităţii de antreprenoriat în raporturile comerciale cu element de extraneitate.
Soluționarea litigiilor în comerțul internațional este o instituţie importantă a Dreptului internaţional privat şi a Dreptului comerţului internaţional.
Din punct de vedere metodologic, aceasta este separată de restul materiei, constituind o disciplină aparte în procesul didactic. Acest lucru se datorează, de asemenea, particularităţilor distincte specifice ansamblului de norme ce reglementează institutul respectiv: atât din dreptul procesual civil, Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional, cât şi din convenţiile internaţionale la care RM este parte.
Soluționarea litigiilor în comerțul internațional este principala modalitate de soluţionare a litigiilor din sfera relaţiilor economice internaţionale. Acest fapt a fost confirmat şi în decembrie 1976 de Adunarea  Generală a ONU. Astfel, prin rezoluţia sa unanim acceptată a fost consemnată importanţa arbitrajului ca metodă de soluţionare a litigiilor apărute din relaţii comerciale internaţional.
De obicei părţile după tratative reuşite privind încheierea unui contract comercial internaţional nu doresc să admită apariţia pe viitor a unor litigii. Totuşi neînţelegeri din contracte comerciale internaţionale  au fost şi vor exista.
Deşi părţile îşi execută cu bună credinţă obligaţiile contractuale, careva factori externi pot sta la originea unor neînţelegeri care, ulterior, vor duce la confruntări între părţi.
De aceea majoritatea contractelor comerciale internaţionale includ dispoziţii referitoare la soluţionarea eventualelor litigii dintre părţi prin intermediul arbitrajului comercial internaţional.
E necesar a menţiona că arbitrajul comercial internaţional reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor – alternativă ce apare în raport cu instanţele judecătoreşti.
Cursul şi îşi propune o analiză profundă şi o gândire juridică modernă, având ca principal obiectiv asimilarea cunoştinţelor de bază, a normelor şi principiilor generale de drept aplicabile soluționării litigiilor în comerțul internațional prin corelare cu domeniul dreptului procesual civil, dreptului internaţional privat şi dreptul comerţului internaţional, deprinderea unei gândiri logice coerente şi a unei operări cu maximă eficienţă a regulilor de drept naţionale şi internaţionale în cadrul soluționării litigiilor în comerțul internațional.
Stidierea soluționării litigiilor în comerțul internațional reprezintă o cerinţă indispensabilă în formarea unui specialist în domeniul dreptului, care ulterior să poată analiza problema atât din punct de vedere practic cât şi ştiinţific.
Apelarea la soluționarea litigiilor în comerțul internațional ca modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor comerciale internaţionale se datorează în primul rînd avantajelor pe care le reprezintă arbitrajul şi anume: este mai rapid, mai convenabil, mai profesionist etc., ceea ce îl face ca oamenii de afacere să apeleze tot mai des la acesta modalitate de soluţionare a litigiilor, drept urmare cunoaşterea acestei modalităţi de soluţionare a litigiilor fiind deja şi o condiţie înaintată de angajare a juriştilor de către angajatori în companiile  naţionale şi internaţionale.
Curriculumul la disciplina vizata se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaștere, aplicare, integrare.