Curriculumul la disciplina „Reglementarea juridică a impozitelor și taxelor” constituie o parte componentă a Planului de învăţământ universitar, la ciclu II.
Disciplina „Reglementarea juridică a impozitelor și taxelor” este un curs de bază în procesul didactic al pregătirii specialiştilor cu specializare economică, cu calificativul „obligatorie - de specialitate” în planul cadru al Ministerului Educației și Cercetării al RM. Importanţa studierii cursului „Reglementarea juridică a impozitelor și taxelor” constă în familiarizarea studenților cu principiile și instituțiile dreptului fiscal, legislația în materie și aplicarea acesteia, analiza acestor instituții în amploarea în care aceasta se manifestă.
Cunoștințele însușite prin aprofundarea conținuturilor predate în cadrul disciplinei ”Reglementarea juridică a impozitelor și taxelor”, facilitează înțelegerea şi accesibilitatea temelor propuse iar în subsidiar, studenţii îşi vor consolida baza conceptuală operațională prin activarea şi valorificarea fondului informațional preexistent.
Curriculumul la disciplina vizata se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaștere, aplicare, integrare.