Problemele teorii și practicii în dreptul muncii reprezintă, cu certitudine, una din cele mai dinamice şi vii ramuri a dreptului, care interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, tranziţia de la economia supracentralizată la cea de piaţă, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice.
Problemele teorii și practicii în dreptul muncii este legat direct de activitatea multor oameni, le reglementează formarea profesională, încadrarea in muncă, salariile, concediile, modificarea şi încetarea raporturilor juridice de muncă. Sub incidenţa lui intră cei care se pregătesc pentru a dobândi o profesie sau meserie, salariaţii, persoanele care caută un loc de muncă (şomerii). El se aplică fără încetare în numeroase şi diverse situaţii.
Savanţii subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană a majorităţii populaţiei active a unui stat.
Instrument al politicii sociale si economice, al gestiunii diverselor categorii de unităţi, dreptul muncii exercită o influenţă considerabilă asupra economiei naţionale. Contribuie, de asemeni, la orientarea pieţei muncii, influenţează repartiţia venitului naţional, dar obiectivul său esenţial îl constituie protecţia salariaţilor.
Pornind de la considerentele menţionate, prezentul curriculum a fost conceput, fiind axat pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare şi integrare. De asemenea scopul a fost să conţină cât mai multe şi utile informaţii, necesare studenţilor in scopul de a-i ajuta pentru a obţine cunoştinţe profunde in domeniul dreptului muncii şi a-şi forma deprinderi in scopul utilizării lor in practică.
La elaborarea curriculumului s-au avut in vedere actele normative in vigoare, practica internaţională (Convenţiile O.I.M.), practica judiciară şi deciziile Curţii Constituţionale.